Terapia litiazei urinare

Calculii urinari sunt ca si frecventa a treia cea mai intalnita boala a tractului urinar dupa infectiile urinare si bolile prostatei. Cauzele formarii acestora in sistemul urinar sunt diferite pentru cei care se formeaza in rinichi (aparatul urinar superior) fata de calculii care se formeaza in vezica (aparatul urinar inferior).

Litiaza aparatului urinar superior apare in conditiile de suprasaturatie cristalina a urinii si de existenta a unui nucleu de cristalizare. Calculii vezicali sunt aproape intotdeauna expresia unei patologii preexistente cel mai frecvent a unei suferinte prostatice (apar ca o complicatie a adenomului prostatei) sau a unei stricturi uretrale.

Simptomatologia este variata si depinde de marimea calculilor, de localizarea lor si de rasunetul pe care il au in tractul urinar. Cel mai frecvent intalnita si poate cea mai cunoscuta manifestare este colica renala. Aceasta este consecinta obstructiei ureterale unilaterale data de cele mai multe ori de migrarea unui calcul mic pe ureter inspre vezica. Calculii renali mari sunt de obicei “silentiosi” cu simptome putine si nespecifice iar calculii vezicali sunt asociati cu hematuria (urinarea cu sange), disuria (urinarea cu dificultate) precum si cu urinarea intrerupta.

Tratamentul litiazei urinare este complex si multimodal, pornind de la tratamentul medicamentos si cura de diureza pentru calculii mici si eliminabili, trecand prin litotritia (spargerea pietrelor) extracorporeala cu unde de soc (ESWL), litotritia percutanata (NLP) si sfarsind cu chirurgia deschisa.