Probleme medicale ale testiculelor
Cand trebuie sa cerem sfatul medicului?
Primul lucru pe care trebuie sa-l stim despre testicule este faptul ca locul lor este in scrot. Apoi, faptul ca testiculele sunt aproximativ egale ca dimensiuni si ca suprafata lor este neteda. Singura formatiune care se poate palpa pe langa testicul este epididimul. El se afla in partea din spate si la pipait seamana cu un tub incolacit. Scrotul pare putin larg si este mai alungit in partea testiculului care este mai coborat. Dar cele doua compartimente de la interior au, la fel ca testiculele, dimensiuni aproximativ egale.
Orice modificare aparuta la nivelul scrotului sau a testiculului poate insemna dezvoltarea unei afectiuni medicale si trebuie sa ne duca la medicul specialist urolog. Aparitia de noduli pe suprafata testiculului, modificarea dimensiunilor testiculului sau a scrotului, umflarea sau scaderea in dimensiuni, inrosirea, inflamarea, jena, durererea, etc.
Traumatismele, lovirile la nivelul testiculelor, pe langa faptul ca produc durere foarte puternica pot avea urmari. Daca testiculul se umfla si durerea se mentine este cazul sa consultati medicul.
Testiculul necoborat in scrot, criptorhidia, ectopia testiculara
Uneori unul sau ambele testicule raman in abdomen sau blocate pe canalul prin care ar fi trebuit sa coboare in scrot. Sau pot sa coboare pe o cale gresita si, de asemenea, sa ramana blocate „pe drum”. Alteori se poate intampla ca desi a coborat la timpul potrivit, testiculul sa urce inapoi pe canal. In oricare din situatiile de mai sus testiculul cu pricina nu se poate palpa in scrot.
Temperatura optima la care se formeaza spermatozoizii este cu aproxiativ 2-3 grade mai mica decat cea a corpului, de aceea testiculele sunt situate in afara lui, adica in scrot. Astfel, testicul necoborat in scrot nu poate produce spermatozoizi viabili. Barbatul care are ambele testicule in abdomen nu poate avea copii.
Testiculul necoborat poate dezvolta o boala grava numita cancer. De aceea un baiat care nu-si poate palpa testiculul in scrot trebuie sa ceara sfatul medicului pentru remedierea situatiei.
Orhita
Este inflamatia testiculului datorata unei infectii sau unui traumatism (lovitura). Testiculul se umfla si doare. Netratata, boala poate duce la imposibilitatea de a avea copii.
Varicocelul
Este acea conditie medicala in care venele care pleaca de la testicul se dilata foarte mult si se incolacesc. Sangele circula tot mai greu, scrotul se umple cu lichid, testiculul si tesuturile din jur se umfla, se inflameaza si dor. Daca nu este tratat, varicocelul devine o afectiune foarte grava ce duce la pierderea functiei testiculare.
Torsiunea de testicul
Putem sa ne imaginam testiculul ca pe o pruna cu coditza. „Coditza” este alcatuita din ductul spermatic, vase de sange, fibre nervoase si tesut conjunctiv. Testiculul se poate misca usor in sacul lui de piele. Atat de usor incat s-ar putea rasuci. Imaginati-va ce s-ar intampla daca ati tine pruna de coditza dar ati invarti fructul. Coditza s-ar „sugruma” si pana la urma s-ar rupe.
Asa se intampla in torsiunea de testicul. Testiculul se invarte accidental in scrot dar vasele si canalele care pleaca de la el raman fixe si se „sugruma”. Sangele nu mai circula iar testiculul se poate necroza foarte repede.
Torsiunea de testicul doare foarte tare si este o urgenta medicala.
Sfat
Palpati-va regulat testiculele. Daca ati constatat aparitia unei modificari la nivelul lor cereti sfatul unui medic.