Simptomatologie – Semiologie

Durerea de origine urinară

Localizarea durerii

Durerea de origine urinară este cel mai frecvent localizată în regiunea lombară și reprezintă unul dintre principalele motive pentru care pacienții se prezintă la medic. În funcție de cauza afecțiunii, durerea poate avea și alte localizări, precum lombosacrat, lomboabdominal, abdominal, pelviperineal sau funiculoscrotal.

Colica renală

Colica renală este forma tipică de durere de origine urinară și apare cel mai frecvent în litiaza renală. Debutul este brusc, durerea fiind intensă și localizată în regiunea lombară, cu iradiere către organele genitale externe, cum ar fi testiculul sau vulva. Pacientul prezintă o stare accentuată de agitație și nu își găsește o poziție de calmare.

Manifestări asociate colicii renale

Colica renală este de obicei apiretică, însă poate deveni febrilă dacă apare o infecție asociată. Durerea este adesea însoțită de tulburări de micțiune, precum urinări frecvente sau hematurie, precum și de manifestări digestive cum ar fi greața și vărsăturile.

Mecanismul apariției durerii

Din punct de vedere fiziologic, colica renală apare prin distensia căilor urinare situate deasupra unui obstacol, cel mai frecvent un calcul blocat pe traiectul urinar. Distensia determină stimularea receptorilor dureroși și apariția durerii intense caracteristice.

Alte cauze ale durerii lombare

Durerea lombară poate avea și alte cauze, precum afecțiuni ale coloanei vertebrale sau ale musculaturii lombare. De asemenea, pot exista cauze neurologice precum nevralgia intercostală sau zona Zoster. Totuși, în fața unei dureri lombare trebuie exclusă mai întâi cauza renală.

Cauze genito-urinare inferioare

Durerea lombară poate apărea și în unele afecțiuni pelvine sau genito-urinare inferioare. De exemplu, prostatitele pot produce dureri iradiate, iar adenocarcinomul de prostată poate provoca dureri lombare prin metastaze osoase. Aceste situații necesită investigații suplimentare pentru stabilirea diagnosticului.

Tulburările de micțiune

Originea tulburărilor micționale

Tulburările de micțiune sunt caracteristice aparatului urinar inferior, în special vezicii urinare și uretrei. Ele pot apărea și în afecțiuni ale prostatei sau în boli neurologice care afectează controlul vezicii urinare.

Polachiuria

Polachiuria reprezintă micțiunea frecventă și este unul dintre cele mai comune simptome din patologia urinară. Atunci când apare izolat poate avea și cauze extraurinare, însă asocierea cu alte simptome sugerează de obicei o boală urologică.

Mecanismele polachiuriei

Polachiuria poate apărea prin reducerea capacității vezicale, situație întâlnită în cistite cronice, pericistite, infecții specifice precum tuberculoza vezicală sau tumori pelviene. De asemenea, poate apărea prin stagnarea urinei în vezică, atunci când aceasta nu se golește complet, fenomen întâlnit în adenomul sau cancerul de prostată, în stricturile uretrale sau în disectazia colului vezical.

Polachiuria prin poliurie

Un alt mecanism este poliuria, situație în care organismul elimină cantități mari de urină, de obicei peste 3-4 litri pe zi. Aceasta poate apărea fiziologic prin ingestia crescută de lichide sau în boli precum diabetul zaharat, diabetul insipid, insuficiența renală cronică sau boala polichistică renală.

Alte tulburări de micțiune

Micțiunile rare apar mai frecvent la femei și pot fi cauzate de scăderea diurezei, anomalii congenitale ale vezicii sau tulburări de inervație. Micțiunile dureroase pot apărea înainte, la începutul, la sfârșitul sau pe tot parcursul micțiunii, în funcție de tipul afecțiunii.

Disuria

Disuria reprezintă dificultatea de a urina și se caracterizează prin întârzierea declanșării micțiunii și modificarea jetului urinar. Ea apare frecvent în boli ale prostatei, ale colului vezical, în tumori vezicale, litiază vezicală, stricturi uretrale sau afecțiuni neurologice.

Micțiunea incompletă și retenția urinară

Micțiunea incompletă apare atunci când vezica nu se golește complet, rezultând un reziduu vezical care poate crește progresiv. Aceasta poate evolua spre retenție acută sau cronică de urină, situație în care vezica se distinde și apare urinarea „prin prea plin”, numită și falsă incontinență urinară.

Micțiunile imperioase și incontinența

Micțiunile imperioase se caracterizează prin imposibilitatea de a amâna urinarea odată ce apare senzația de micțiune. Acestea trebuie diferențiate de incontinența urinară, în care pierderea de urină apare involuntar între micțiuni sau în timpul efortului, frecvent la femeile cu rupturi perineale după nașteri.

Modificările urinii: piuria și hematuria

Piuria

Piuria reprezintă prezența puroiului în urină și constituie un semn major al infecțiilor urinare. În mod normal, urina este limpede și cristalină, iar modificarea aspectului său necesită investigarea cauzei.

Cauze false de urină tulbure

Există situații în care urina devine tulbure fără a exista o infecție, cum ar fi prezența unor săruri urinare sau ingestia unor substanțe alcaline. În aceste cazuri, încălzirea urinei sau adăugarea de acid acetic poate clarifica aspectul acesteia.

Proba celor trei pahare în piurie

Proba celor trei pahare poate indica segmentul afectat al aparatului urinar. Piuria inițială provine din uretră, piuria terminală din vezică, iar piuria totală din rinichi, vezică sau prostată. Există și urină mată, palidă și sterilă la urocultură, caracteristică infecției tuberculoase urinare.

Hematuria

Hematuria constă în eliminarea de sânge în urină, care poate varia ca aspect de la roșu deschis la brun închis. Este considerată o urgență medicală, iar pacientul trebuie să se prezinte imediat la medic pentru investigații.

Cauze de colorare a urinei

Unele medicamente sau substanțe pot colora urina în roșu fără a exista hematurie. De asemenea, anumite boli metabolice sau hepatice pot modifica culoarea urinei, producând nuanțe roșii, portocalii sau verzui.

Stabilirea sediului hematuriei

Prin proba celor trei pahare se poate orienta sediul sângerării. Hematuria inițială indică o cauză uretrală sau prostatică, hematuria terminală sugerează o afecțiune vezicală, iar hematuria totală indică de obicei o patologie renală sau a căilor urinare superioare.

Tipuri de hematurie

Hematuria poate fi macroscopică, atunci când este vizibilă cu ochiul liber, sau microscopică, detectată doar la examenul microscopic. Indiferent de formă, ea indică existența unei leziuni organice și necesită investigație medicală.

Alte modificări rare ale urinei

Pneumaturia reprezintă prezența gazului în urină, iar chiluria reprezintă urina cu aspect lăptos din cauza amestecului cu limfă. Aceste modificări sunt rare și apar în anumite afecțiuni specifice.

Tulburările de diureză și ritm urinar

Diureza normală

Volumul normal de urină eliminat în 24 de ore este cuprins între 800 și 2000 ml. Orice modificare semnificativă a acestei cantități reprezintă o tulburare de diureză și necesită evaluare medicală.

Poliuria

Poliuria reprezintă eliminarea unei cantități de urină mai mari de 2000 ml în 24 de ore. Aceasta poate fi determinată de ingestia crescută de lichide sau de boli precum diabetul zaharat sau insuficiența renală cronică.

Oliguria

Oliguria constă în scăderea cantității de urină sub 800 ml în 24 de ore. Ea poate apărea în boli renale avansate sau în situații de deshidratare, insuficiență cardiacă sau tulburări digestive severe.

Anuria

Anuria reprezintă scăderea diurezei sub 100 ml în 24 de ore și indică insuficiență renală acută. Cauzele pot fi prerenale, renale sau postrenale, incluzând hemoragii severe, intoxicații sau obstacole pe căile urinare.

Modificări ale ritmului urinar

Polachiuria nocturnă constă în apariția micțiunilor pe timpul nopții și este frecvent întâlnită în adenomul de prostată. Nicturia reprezintă inversarea raportului normal zi-noapte al diurezei, cu predominanța urinării nocturne.

Opsiuria

Opsiuria reprezintă întârzierea eliminării lichidelor ingerate și poate apărea în anumite boli extrarenale, precum afecțiuni endocrine, cardiace sau hepatice.

Simptomele litiazei renale

Manifestarea principală

Litiaza renală se manifestă cel mai frecvent prin durere intensă, adesea descrisă ca una dintre cele mai severe dureri experimentate de om. Durerea apare de obicei brusc, atunci când calculul renal începe să se deplaseze pe tractul urinar.

Localizarea durerii

Durerea este localizată frecvent în regiunea lombară sau în partea laterală a abdomenului, pe partea rinichiului afectat. Ea poate iradia către abdomenul inferior sau spre regiunea inghinală.

Simptome asociate

Pe lângă durere, pot apărea hematuria și alte simptome urinare. Uneori pot fi prezente febra sau frisoanele, care sugerează apariția unei infecții asociate.

Necesitatea consultului medical

Apariția acestor simptome necesită evaluare medicală rapidă. În cazul durerilor intense sau al febrei asociate, este necesară prezentarea de urgență la medicul urolog pentru diagnostic și tratament adecvat.